2012 ...the(other) comeback!

Cautand aiurea niste date legate de dezvoltarea piticului meu,mi-am adus aminte de blogul asta si m-a venit un chef atat de puternic de el,de nu-mi vine sa cred...Nu ca ar fi o noutate,cheful imi mai tot vine,din cand in cand,cu timpul insa stau mai prot,chiar foarte prost cu toate cele...De data asta,printr-o conspiratie a Universului cred,s-a intamplat sa-mi vina cheful fix dupa ce am culcat teroristul si pana la prima trezire,deci ceva timp,pot spune ca am...

Asa ca m-am hotarat sa profit..,am recitit ultima mea postare si am realizat ca .desi unele lucruri nu se schimba radical,exista mereu sansa ca lucrurile sa se intample mai bine....

Micky creste...dupa mine,o parere extrem de obiectiva binenteles:)),creste frumos..si desi ,trecem prin toate etapele ,se pare ca lucrurile cele mai rele raman in urma...Sunt tare mandra de el si am fost mereu ,insa nu sunt genul sa-mi placa sa vorbesc despre asta...Mi se pare plictisitor sa spun altora cat de minunat este copilul meu...Toti simt la fel pentr progenitura din dotare si ,cred,chiar asa si este...Insa atunci cand il vad ca ,desi poate si stie sa se opuna in atatea feluri,el alege sa coopereze doar pentru simplul motiv ca intelege si accepta ca asa este bine....simt ca mi se umple inima ...

Crizele despre care vorbeam acum cateva luni nu au trecut,dar s-au schimbat mult si da,pot spune cu mana pe inima ca numai rabdarea si perseverenta sunt solutiile ...Nu exista nici o formula magica prin care sa rezolvi perioada in care copilul isi testeaza limitele si tie nervii,insa exista o idee magica...Trebuie sa accepti aceasta trecere si sa profiti de moment ca sa te apropii de copilul tau si sa-l intelegi..Stiu ca suna stupid,ca nervii iti sunt elastic si ai senzatia ca cel mic testeaza o tura de metal rock pe ei(si asa si este),dar merita sa rabzi si sa descoperi ce se afla in spatele acestor apucaturi...

E important sa te cunosti tu pe tine in primul rand,sa stii ce iti doresti de la tine, de la copilul tau si de la relatia voastra,ce poti accepta si ce este intolerabil si sa fii realist in toate astea...

Apoi,la varsta la care tu trebuie sa impui limite si cel mic te incearca,este esential sa alegi acele limite foarte bine si sa ramana impuse...No matter what!

Eu m-am chinuit destul de mult la capitolul asta si mi-am pus multe semne de intrebare,m-am gandit si razgandit de n ori si am citit ceva tot cautand indicii cum ca aleg ce trebuie...Am perseverat insa,gandindu-ma la ce anume vreau eu sa primeasca copilul meu de la mine,si am insistat...Unele lucruri s-au rezolvat de la sine,la altele a fost nevoie de consecinte clare ,invariabile,fara de care nu as fi reusit sa depasesc mo17mentul...Insa ,una peste alta..,am trecut de acele crize si astept ,cu interes(no,not really) altele..

Si ,asa cum m-a obisnuit fi'miu...totul e "ca la carte"...nu scapam nimic...A aparut mult temutul "NU" si observ ca vrea sa ne cunoastem mai bine,sa ne imprietenim...ca pare sa nu prea vrea sa plece de langa M....

Deocamdata,ahtiata dupa orice cuvintel nou,pentru ca acest copilas nu vrea deloc sa vorbeasca mai mult de cateva cuvinte si alea numai cand are el chef,ma amuz teribil cand il vad atat de concentrat ,spunand"nu,nu,nu,nu" si scuturand stanga-dreapta din cap ,dar ceva imi spune ca tot amuzamentul meu va disparea curand...:P

Revin,sper ,curand cu detalii....

La muuulti ani,2012!!!!!Micky are la 1 an si 8 luni (si ceva) cam 16.800g si 95 cm!

Criza-faza pregatitoare!!

Ma straduiesc de cateva zile sa abordez cat de concis pot,subiectul cel mai la moda al existentei noastre in perioada asta..Respectiv crizutele zilnice(sau nu,dar in general da..) ale copilului de peste un an!
Trebuie sa recunosc ca fi'miu nu a fost niciodata un "ingeras",un copil calm si cuminte care sa-si respecte varsta si sa se multumeasca ,fie si pentru un timp scurt,cu lucrurile specifice ,insa cand vine vorba de motive de plans si frustrare ..,le-a luat pe toate la rand.Ca la carte...
5 luni de zile au fost colicile..apoi au inceput dintii,pe care i-am "suferit" ,rand pe rand,cu totii..,intre timp au aparut frustrarile de diverse tipuri..in general cauzate de faptul ca,desi fizic era destul de dezvoltat incat sa se poata angaja in anumite activitati,psiho-motor nu facea fata si era extrem de nemultumit!
Cumva au trecut si trec si astea ,insa doar ca sa faca loc unor noi si extrem de "interesante", manifestari!
De care ma bucur nespus!
Imi plac la nebunie urletele si tipetele care rasuna imediat ce indraznesti sa nu faci asa cum spune micutul terorist...
Iubesc felul in care se tranteste in genunchi in momentul in care nu vrea sa mearga in directia in care tu,lipsita de imaginatie,te-ai orientat.
Si ador ritmul frenetic al batailor din piciorusele lui bine antrenate ,in timp ce incerci sa-l culegi de pe jos,evident dupa ce a sters praful/namolul de pe aleea din parc sau gresia din magazine...
Le apreciez pe toate ...si separat,dar mai ales impreuna...si fi'miu ma bucura tot mai des!!Yey!
Lasand gluma la o parte ,am luat ,vrand nevrand ,lucrurile in serios si m-am apucat sa recitesc anumite carti cu sfaturi de crestere a copiiilor ,diverse articole,am cerut sfaturi si pareri..cam tot ce mi-a trecut prin cap ca m-ar putea ajuta sa gestionez mai bine situatia.
Unele lucruri le stiam,cu multe sunt si am fost mereu de acord,iar altele..si mai multe ,nu consider ca sunt potrivite pentru copilul meu..
Teoretic stiu ca totul se raporteaza la mine si la cata rabdare am eu sa ma pot manifesta calm si impaciuitor fata de el.Insa practica e mult mai grea...Cat de calma sa fii cand trebuie sa te imparti in 100 de directii diferite ca sa poti pregati totul in asa fel incat copilul sa fie mancat ,schimbat,imbracat ,odihnit si scos afara,in timp ce,evident,el e nemultumit de ritmul in care te misti sau de atentia pe care o primeste in timpul asta?!..
Explicatia e clara intr-adevar..se plictiseste si e normal...vrea atentie,vrea actiune..si cere .Problema insa ,apare cand tu trebuie sa pregatesti totul singura si sa mai fi si cu zambetul pe buze..
Cine spune ca e usor ..ca trebuie doar sa te organizezi un pic...vorbeste prostii..
Eu sunt extrem de organizata...un pic fixista chiar si tot abia reusesc sa fac fata (plina de nervi si transpirata toata)activitatilor de dupa-amiza de exemplu,pana iesim in parc.
Si cu toate astea ma lupt sa ii vorbesc calm...chiar daca el in timpul asta imi scuipa mancarea pe care pana mai ieri o adora,sau se lupta sa-mi ia lingurita (a doua ,ca pe prima i-o las de obicei) ca s-o poata arunca pe jos,sau isi freaca mainile pline de mancare pe fata ,par ,haine si apoi tipa ca'l deranjeaza orezul din ochisor...
Ma lupt sa nu-l apuc de-o aripa si sa-l tarasc dupa mine,cand el se opreste in mijlocul parcului si se hotaraste ca tricicleta trebuie sa mearga prin iarba ,in lac si cand,oricat de frumos ii explic,el se arunca in genunchi si se intinde pe jos ,tarandu-se ,of course ,tot in directia dorita...
Ma lupt sa nu-l degajez ,lipindu-l de perete,cand el urla 40 de minute de nervi ca nu il las sa tina toboganul in brate si sa-l care in magazinul de portelanuri...
Ma lupt in general mult,,,sii pana acum mi-a reusit...insa este atat de obositor!!!
Stau si-i urmaresc manifestarile,analizez cu atentie posibilele cauze de stres din mediul in care traieste,ii urmaresc atent interesele si traduc cat pot de mult "vorbele" si 'cerintele " lui tocmai ca sa-i vin in intampinare...insa tot nu e suficient!..
Si atunci ,ca sa nu simt ca am ajuns la capatul rabdarii..(nu de alta ,dar sunt sigura ca vin timpuri si mai grele),am ajuns sa vad partea plina a paharului si in general...incerc sa ma amuz cat mai mult!
Care e partea plina a paharului probabil ca se intreaba multi in situatia mea...Eu zic ca e evident...
Urmeaza varsta "teribila" de 2 ani....
La cum stau lucrurile acum,cat mai teribila poate sa fie?...Ok,poate sa refuze mai multe si mai constient,poate sa bata mai tare din picioare si sa se tavaleasca mai mult...Insa si eu pot deja sa-l ignor mai mult... Sunt deja calita... il las fara vreun stres sa se tavaleasca,il ridic din zonele "de risc"in general imuna la racnetele de protest,ii vorbesc din ce in ce mai incet si mai raspicat in timp ce el tipa si loveste usa furios ca cineva a plecat si ca el nu iese afara chiar in secunda aia.. si dezvolt din ce in ce mai multe puncte de interes pe care sa le pot folosi la nevoie ca distractii......
Problema este insa...eu unde descarc tot ce acumulez?
Cum fac sa gasesc o supapa care sa imi mai calmeze presiunea ,fara sa vars eu tot in capul lui Mihai si fara sa ma duca intr-o vacanta prelungita la Balaceanca?
Aici mai am de cautat:))
Si ca tot veni vorba,Micky la 1 an si 4 luni are 15 kg 400 si tot vreo 93 cm!

Baba Dochia si blogul...

Nu am avut niciodata o problema cu trecerea timpului,dimpotriva...mereu mi-am dorit sa fiu "mai mare",poate si pentru ca mereu am fost mai matura,mai dezvoltata ,mai inalta,..mai altfel decat cei de varsta mea si mi-era imposibil sa ma regasesc,sa ma integrez!
Am avut alte preocupari,alte interese,alte trairi,alti prieteni,evident mai in varsta ,...
si cu o mica exceptie (pe la 20 de ani),nu m-am simtit niciodata depasita de trend,de "valul nou" sau de evenimente.Nu m-am simtit decat rar frustrata de trecerea anilor si in general,frustrarea venea din cu totul altceva decat din faptul ca imbatranesc..
Pana azi..
Nu,nu o sa incep acum sa ma plang de riduri,fire de par alb sau oboseala in oase .De fapt nu o sa ma plang deloc,pentru ca nu am de ce ..Numai ca vreau sa scriu despre clipa in care m-am rupt constient de "tineretul cu viata tumultoasa".Ca sa tin minte cred!
Astazi am citit primul "blog de curva"Pentru neinitiati,nu,nu glumesc!!!.
Spre rusinea mea,abia astazi am descoperit trendul si sincer nu am avut rabdare sa aprofundez,..am citit cateva randuri din cateva postari si am obosit!
Ca sa fiu sincera,blogul despre care vorbesc era scris f misto...m-a fascinat si impresionat asta,se vroia a fi o traire virtuala a realitatii unei "curve triste" si era chiar entertaining..."Tipa" parea desteapta si interesanta...Totul ok...Pana la un punct!
Nu am nici un motiv sa imi dau cu parerea despre cat de real este sau nu,despre cat de normal este sau nu...pana la urma avem dreptul la orice.Inclusiv sa facem greseli...Si "greseala " inseamna altceva pentru fiecare dintre noi...
O sa ma refer strict la ceea ce m-a socat pe mine..Si anume faptul ca exista oameni care au pareri clare referitoare la viata unui anonim ,povestita pe net.Au si cer explicatii,au si cer rezultate...
Si toate astea legate de iubiri neimpartasite,telefoane dupa miezul noptii, depresii, petreceri, betii ,cluburi si sex...Sex ca sport,sex ca meserie,sex ca moneda de schimb pentru a-ti alina dorul...
In momentul in care am citit postari de genul asta si comentarii garla pe subiect,m-am simtit BATRANA!!!...tare tare tare batrana..
Si asta nu pentru ca nu pot intelege ce se simte,ce se gandeste in asemenea clipe,ci tocmai pentru ca pot(cu unele exceptii)!Multe dintre astea le traim cu totii..
Singura mare diferenta este faptul ca ma plictiseste treaba asta acum...Am depasit,fara doar si poate,momentul discutiilor interminabile despre barbati ,despre relatii imposibile ..Si in mod cert nu mai am energia sau resursele de a-mi mentine sufletul intr-o nefericire controlata...
Numai gandul la club ma plictiseste....De fapt ideea de a imi petrece cele cateva ore de dupa ce a adormit fi;miu ,intr-un loc aglomerat ,plin de fum ,de fite si alcool imi repugna cu totul..Acum prefer un film bun,un serial interesant ,in compania singurului barbat capabil sa inteleaga si sa pretuiasca cu adevarat ,valoarea acelor mult prea putine ore de "libertate".
Numai amintirea orelor de discutii cu prietenele mele ,in care incercam sa interpretam semnele ascunse din spatele mesajelor diversilor "el" ai momentului respectiv,ma amuza copios!
Cuvintele de genul"suflet pereche","te voi iubi mereu","mor fara tine","esti tot ce mi-am dorit de la viata",etc...imi provoaca cel mult un ridicat de spranceana ,..in nici un caz nu ma stimuleaza sa le comentez.
Si acum imi plac dulcegariile ,nu as putea sa neg asta,dar am invatat ca sunt doar atat..niste mici prajiturele care ingrasa orgoliul,dar nu prea fac parte dintr-un meniu sanatos ,pe termen lung!
Si apoi sa iau de buna o tipa care vorbeste despre cum se indragostesc TOTI barbatii de ea si o vor de sotie,..barbati care,evident,sunt clienti..insurati sau cuplati..mai tineri sau mai batrani...
Come the f**k on!...macar unu si tot mai scapa!
In fine,iar ma abat de la subiect,dar asta pentru ca ,in toti anii astia care au trecut,am trait destul incat sa nu mai inghit asemenea lucruri si mi se pare o gluma de prost gust ,in cel mai serios mod!
Acum vad altfel discutiile pe care le aveam cu mama sau alte prietene trecute de prima tinerete...Acum inteleg!...In concluzie ,sunt batrana si eu:))!
Totusi tragic este ca sunt atat de multi oameni care au timp sa urmareasca asa ceva si care chiar se implica in "desfasurarea actiunii".Ma intreb oare,nu mai bine traiesti tu cu adevarat,decat sa te uiti la altii?
Recunosc ca eu am avut o viata chiar plina pentru varsta mea,cu multe ...foarte multe experiente incredibile si destule parti nasoale...,recunosc ca mi-am satisfacut si explorat mare parte din curiozitati sau interese,fara sa-mi pese de cei din jur si de parerea lor.Am cunoscut oameni interesanti,unii fascinanti,altii dezamagitori..,dar am facut-o EU!Nu mi-a povestit altcineva ,in timp ce eu stateam pe tusa !Dar asta s-a intamplat la momentul potrivit si ma bucur enorm ca a fost asa!
Sa ajung la 30 de ani si singura mea preocupare sa fie acceasi ca la 17 ...A big,hugeeeeee fu**ing NO-NO!!!
Si sper din suflet sa fiu in stare sa ii explic fiului meu de ce vorba asta romaneasca ,"fiecare lucru la timpul lui" merita luata in seama!Si la fel sper sa stie sa-si aleaga ,la momentul potrivit,o femeie care sa simta la fel!
E clar...m-am babit!...dar uite ca ma doare-n cot!...n-am chef de asa tinerete!"Pe vremea mea" nu era asa mare smecherie sa fii "curva" ,sa fii "depresiva" si multe altele..
Si sper sa nu tina mult trendul....ca e pacat,..."maica"=))

..back to basics!

Ca sa nu ratez cumva esentialul,si pentru ca oricum suntem in continua miscare si agitatie...o sa comentez mai putin evolutia maimutei din ultimul timp si o sa las pozele sa vorbeasca de la sine.
Pana la urma ,nu s-o spune degeaba ca a picture is worth a thousand words ,nu?

...si de la capat!

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

05.05

In mai s-a petrecut un eveniment extrem de important pentru noi...Eu si Micky ne-am aniversat barbatul mult iubit si taticul mult bumbacit in somn cu picioarele!
Tot ce am de spus este ca ii multumim pentru tot ce face ca sa ne fie noua bine,pentru ca rabda toanele noastre si pentru ca mereu se straduieste sa fie si mai bine!
La multi ani !

Despre femeie si mama

Incerc sa reiau esentialul evenimentelor ,insa viata trece prin noi atat de repede,indiferent daca tu apuci sa constientizezi sau nu ,incat,atunci cand privesti in urma,ai senzatia ca urmaresti un film cu atat de multe planuri ,incat te pierzi in detalii...
Viata ni se intampla pur si simplu si ,lately,am inceput sa simt tot mai puternic nevoia de a regasi si femeia din mine.
Sunt vanitoasa,recunosc si am fost mereu...soarta m-a rasfatat de multe ori si am prins gustul complimentelor si flirturilor nevinovate cu propria persoana,menite doar sa creasca moralul in zilele proaste,incat acum se pare ca aceasta "dependenta" de a ma simti bine in pielea mea,a revenit coplesitoare si insistenta.
Asa ca m-am apucat de dieta,de shopping si hranit sufletul relatiei cu barbatul meu!
Total separat de relatia noastra ca parinti de maimuta...sau cel putin ,cat de separat "se poate"...
Nu intotdeauna lucrurile merg simplu,nu mereu ies bine,dar principiul dupa care ma ghidez eu in viata si la care nu am renuntat niciodata ,indiferent de ce s-a intamplat a fost si ramane"mai bine sa-mi para rau ca am facut ceva,decat sa traiesc cu regretul ca nu am facut"!
Asa ca mereu incerc,mereu insist si daca nu merge din prima ,poate din a doua sau a treia sau a zecea:))...Am noroc sa gasesc mereu surse noi de inspiratie si oameni speciali care fie sunt alaturi de mine,fie imi ofera un exemplu concret ,de multe ori fara sa fie constienti de asta!Si le multumesc!
Mereu mi-am dorit ca fiul meu sa aibe o mama tanara si frumoasa,deschisa la minte si mai ales impacata cu ea!Cred ca e cel mai frumos cadou pe care ti-l poti face tie insati si de care se bucura cu adevarat toti cei apropiati!De multe ori ,cei ce te iubesc te accepta asa cum esti,dar daca tu nu poti sa faci asta,nimic nu este suficient de bun.Si atunci toata lumea pierde..
Asa ca am ales ca fiul meu sa nu imi suporte vreodata frustrarile si ma straduiesc sa lupt ca sa ma impac cu mine!
Am slabit ,cu suisuri si coborasuri ,destul de mult,si hainele isi au rostul si vin parca altfel acum. Si am alt "curaj" sa petrec timp si emotii alaturi de M.Si e bine!
Mai e mult pana sa ajung la ceea ce imi doresc ,insa ,pana si faptul ca fac ceva in aceasta directie,imi da aripi si ma face sa cred ca o femeie fericita nu poate fi doar mama,sau doar sotie/iubita sau doar de cariera..Echilibrul si-l stabileste fiecare in functie de nevoi si personalitate ,dar eu una am nevoie sa fiu mai mult decat doar mama.Inteleg asta si muncesc pentru asta!Si e bine..
Si Micky simte ...se bucura de fiecare zambet al meu si zambeste mult la randul lui!Poate ca nu-l intereseaza ce masura poarta la haine mama lui,dar cu siguranta se bucura mai mult de o mama cu un alt tonus.Si fizic si psihic!